Contestarea Deciziei de invalidare privind stabilirea măsurilor compensatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură/ Practică judiciară Legea 10/2001

Apel câstigat având ca obiect Legea 10/2001, privind contestarea Deciziei de invalidare emisă de C.N.C.I., vizând stabilirea de măsuri compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură.

Deși instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, Curtea de Apel Craiova a admis apelul și a schimbat în tot Sentința Civilă a primei instanțe legal învestite.

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invalidat dispoziția emisă de Primarul Municipiului C______ prin care s-a propus acordarea de despăgubiri autorului reclamantelor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, invocând lipsa dovedirii calității de proprietar al autorului reclamantelor.

De fapt, autoritatea nu a ținut cont de faptul că autorul reclamantelor apare menționat ca proprietar al imobilului expropriat în actele de preluare a imobilului în proprietatea statului, în favoarea acestuia acționează prezumția legală relativă a dreptului de proprietate instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 24 al. 1 din legea 10/2001 în absența unor probe contrare, existenta și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Alin. 2 al textului prevede că în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Aceasta înseamnă că deși apelantele reclamante nu au fost în măsură să prezinte un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, pentru a li se aplica dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 în privința dovedirii dreptului de proprietate, acestea sunt scutite de obligatia de a prezenta orice altă dovadă întrucât autorul lor apare menționat în actele de preluare întocmite de stat. Prin raportare la considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr. 62/18.09.2017 prezumția instituită de art.24 din legea 10/2001 acționează în favoarea acestora independent de depunerea negațiilor prevăzute de art. 24.2 din H.G. nr. 250/2007.

Așadar, revine părții adverse sarcina de a proba că, în pofida actului de preluare a imobilului de către stat, care indică drept proprietar pe autorul reclamantelor, bunul se afla în realitate în patrimoniul altei persoane decât cea pe numele căreia s-a făcut preluarea.

Susținerea intimatei pârâte potrivit căreia răsturnarea prezumției revine beneficiarului acesteia, ignoră nu doar regimul juridic al prezumției legale relative astfel cum apare reglementat de art. 328 al 1 C.proc.civ ( 1202 C.civil 1864), ci si împrejurarea că disp. art. 23 si art. 24 reglementează mijloace de probă diferite în privința dreptului de proprietate si anume înscrisurile și prezumția.

Toate acestea impun concluzia că dispozitiile legale arătate au fost gresit interpretate de către judecătorul fondului, dovada dreptului de proprietate rezultând din actele de preluare întocmite de stat. Apelantele reclamante nu au obligatia de a dovedi prin acte translative de proprietate modul în care terenul a intrat în patrimoniul autorului lor, întinderea suprafeței de teren cu privire la care a existat acest drept, dreptul de proprietate asupra constructiilor edificate pe teren.

Există norme derogatorii de la regimul probațiunii în materia drepturilor reale imobiliare, în aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr.10/2001 fiind suficientă prezumția de proprietate. Or, așa cum rezultă din decizia ICCJ antefererită, paragrafele 63 si 64 ale deciziei, în condițiile în care s-a făcut dovada preluării imobilului de la autorul reclamantelor, autoritățile vremii considerându-l proprietar la acea dată, este firesc ca măsurile reparatorii să fie acordate moștenitorilor acestuia potrivit art. 4 al 2 din legea 10/2001, operând astfel repunerea în situația avută anterior actului de preluare abuzivă.

Neacordarea măsurilor reparatorii este permisă numai în măsura în care intimata pârâtă dovedește apartenența bunului în patrimoniul altei persoane decât cea menționată în actul de preluare, ceea ce înseamnă răsturnarea prezumției relative de proprietate, situație ce nu se identifică în cauză.

În cele ce urmează, expunem Hotărârea Curții de Apel Craiova, în integralitate

Legea 10/2001Curtea de Apel CRAIOVA

Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantele-reclamante B______ B____ B______, D________ D____ și C____ C___, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C____ O___-R______, cu sediul în București, ______________________. 3, etaj 7, biroul 9A, împotriva sentinței civile nr. 636 de la 18 Noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul D___, Secția I Civilă, în dosarul nr. ____________, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională A_____ A__________ Proprietăților- Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, având ca obiect Legea nr. 10/2001 Legea nr. 165/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege; prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimata a depus întâmpinare, înregistrată sub nr. _____/25.02.2021 și cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1 din Lg.219/2020, înregistrată sub nr._____/09.03.2021; apelantele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare și note de ședință, înregistrate sub nr._____/17.03.2021, după care;
Instanța, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a rămas în pronunțare pe cererea de suspendare, cererea sesizare a Curții Constituționale și asupra apelului de față.

C U R T E A
Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București în data de 13.08.2019 sub nr. ____________, contestatorii B______ B____ B______, D________ D____ și C____ C___, în contradictoriu cu intimatele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională A_____ A__________ Proprietăților, au contestat Decizia de invalidare nr. _____/02.07.2019, emisă de C.N.C.I., vizând imobilul situat în C______. ______________________. județul D___.
Prin sentința civilă nr. 18/08.01.2020, pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții B______ B____ B______, D________ D____ și C____ C___, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională A_____ A__________ Proprietăților – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului D___.
Prin sentința nr. 636 de la 18 Noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul D___, Secția I Civilă, în dosarul nr. ____________ s-a respins acțiunea formulată de reclamanții B______ B____ B______, D________ D____ și C____ C___ în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională A_____ A__________ Proprietăților-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Prin decizia nr. _____/02.07.2019 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a fost invalidată dispoziția nr. _____/20.06.2006 emisă de Primarul Municipiului C______ prin care s-a propus acordarea de despăgubiri autorului reclamantelor, U________ I__, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul notificat sub nr. 1371/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în C______, _______________________, jud. D___.
În motivarea respectivei decizii de invalidare s-a invocat lipsa titlului de proprietate al autorului reclamantelor, U________ I__, dat fiind că înscrisul sub semnătură privată intitulat Chitanță depus în scop probator nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege pentru dovedirea transmiterii dreptului de proprietate asupra respectivului imobil teren și construcții ce au constituit obiectul exproprierii.
Instanța a constatat că soluția adoptată în procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 165/2013 este legală și temeinică întrucât reclamantele nu au dovedit calitatea de proprietar al autorului lor, U________ I__, asupra imobilului-teren și construcții, notificat sub nr. 1371/N/2001, situat în C______, _______________________, jud. D___, înscrisul sub semnătură privată intitulat Chitanță (fila 124 dosar), fiind în realitate, astfel cum reiese neechivoc din conținutul său, un antecontract de vânzare-cumpărare ce nu a produs niciodată efecte translative de proprietate, fiind doar o promisiune de vânzare.
Astfel, această promisiune de vânzare-cumpărare a fost încheiată la data de 16.03.1967, sub imperiul dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 221/1950, potrivit cărora cerința formei autentice (ad validitatem), în privința înstrăinării terenurilor, era imperativ prevăzută de lege.
În consecință, nu a operat un efectul translativ de proprietate în patrimoniul autorului reclamantelor, U________ I__, cu privire la respectivul imobil-teren ce a constituit obiectul acelei promisiuni de vânzare-cumpărare, iar acest autor nu au avut niciodată calitatea de proprietar al acelui imobil-teren pe care ulterior s-au edificat o casă și anexe, calitate pe care legiuitorul o impune în mod imperativ pentru acordarea de măsuri reparatorii în privința imobilelor preluate abuziv. Cum dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt imperative și explicite și nu permit o altă interpretare, instanța a reținut că subiectele de drept care au avut o altă calitate decât cea de proprietari și au exercitat altfel de drepturi asupra unui imobil preluat abuziv, nu pot avea calitatea de persoane îndreptățite, în accepțiunea legii, situație în care se regăsesc și reclamantele.
Constatând legală și temeinică decizia de invalidare atacată, Tribunalul a respins acțiunea dedusă judecății, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat au declarat apel apelantele-reclamante B______ B____ B______, D________ D____ și C____ C___, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
In esență, au susținut că prima instanță nu a ținut cont de prezumția instituită de art. 24 din legea 10/2001, în sensul că autorul U________ I__ este proprietarul recunoscut de lege al imobilului preluat abuziv, fiind individualizat în actul de autoritate, această prezumție nefiind răsturnată cu probe contrare.
Puterea doveditoare a chitanței din 16 martie 1967 trebuia coroborată cu restul înscrisurilor depuse atât la dosarul administrativ cât si la dosarul cauzei, chitanță ce are valoarea unui antecontract atât timp cât conține elementele esențiale prevăzute de lege cu privire la numele părților, descrierea imobilului si prețul convenit. Terenul a fost stăpânit de autorul reclamanților din 1967 până la momentul exproprierii, 1979, timp în care vânzătorul nu a făcut nicio opoziție cu privire la calitatea de proprietar dobândită de autorul U________ I__, prin actul translativ de proprietate depus la dosar.
Calitatea de proprietar al autorului apare susținută si de procesul verbal din 11.07.1979 emis în baza anexei 2, poz. 102 si a Decretului 78/1.02.1979 prin care se menționează construcțiile si terenul în suprafață de 260 mp trecut în administrarea IJCSL D___, proces verbal adresat si semnat de autorul U________ I__. Dacă autorul ar fi avut altă calitate, de pildă, chiriaș, la rubrica din procesul verbal s-ar fi făcut această mențiune, nicidecum că este proprietarul imobilului. De asemenea, autorul apare si în lista întocmită pentru despăgubiri din cauza exproprierii, la poz. 99, în statul de plată, care are valoare de act autentic, emanând de la autoritățile statului, aceleași care au emis decretul de expropriere.
In continuare, reclamanții au făcut referire la declarația din notificarea din 16.10.2001 transmisă Prefectului D___, privind posesia exercitată asupra imobilului si despăgubirile primite pentru construcțiile demolate, procesul verbal de evaluare nr. 48/1979 întocmit de autorități, la pag. 7 a acestuia autorul fiind înscris ca proprietar.
Au susținut că doar proprietarii erau expropriați si implicit îndreptățiți la despăgubiri, încasarea acestor despăgubiri de către autor demonstrând calitatea acestuia de proprietar .
De asemenea, a susținut că chitanța de mâna reprezintă act translativ de proprietate, iar aceasta, coroborată cu documentele autentice întocmite de autoritățile de la acea dată –proces verbal din 11.07.1979 si înscrisul privind plata despăgubirilor demonstrează că autorul este proprietarul imobilului expropriat. Până în acest moment nu s-a dovedit printr-un act contrar că autorul nu este proprietarul imobilului expropriat, dispozițiile legii 10/2001 fiind interpretate în mod rigid de către instanță.
In drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 44 din Constituție, art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 555 si urm. C.civil, art. 35 din legea 10/2001, art. 148, 194, 411 C.proc.civ.
Apelanții au solicitat judecarea cauzei si în lipsă si au depus înscrisuri.
Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
In esență, a susținut că chitanța de mâna invocată de reclamanți nu are efect translativ de proprietate, nu respectă cerințele impuse de Decretul 221/1950 privind forma autentică a actului si autorizația prealabilă pentru înstrăinări. Sarcina probei revine reclamanților, or aceștia nu au dovedit calitatea de proprietar al autorului lor, înscrisul sub semnătură privată fiind, în realitate, un antecontract.
La data de 08.03.2021 intimata a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I din Legea 219/2020 solicitând si suspendarea judecării cauzei până se va pronunța Curtea Constituțională asupra excepției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, s-a susținut că Legea 219/2020 este criticabilă prin prisma faptului că persoanele îndreptățite, foști proprietari sau moștenitorii acestora, beneficiază de un cuantum al punctelor compensatorii diferit, condiționat de doua situații distincte, independente de voința lor, respectiv pentru situația în care statul român a tranzacționat dreptul de proprietate asupra imobilului după preluare și pentru situația în care statul român nu a tranzacționat acest drept. Situația persoanelor îndreptățite la restituire potrivit Legii 10/2001, republicată, este aceeași, și anume cea de proprietari ai imobilelor la momentul preluării, discriminarea decurgând din aceea că , independent de voința foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, ulterior preluării imobilelor, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate de către statul român a generat mai multe situații care au dus sau nu la tranzacționarea drepturilor de proprietate asupra imobilelor preluate. Astfel, actul normativ criticat nu asigură un sistem unitar de despăgubiri pentru persoanele îndreptățite la acordarea măsurii compensatorii prin puncte, aceste măsuri duble nefiind justificate, deoarece încalcă principiul egalității în fața legii.
Norma este criticabilă și din perspectiva tehnicii legislative, întrucât nu lămurește noțiunea de tranzacționare a dreptului de proprietate, fiind posibil ca statul să fi vândut bunul în temeiul Legii nr. 112/1995 sau al altor acte normative, după cum este posibil ca bunul să fi fost concesionat sau dat în folosință, norma neavând caracter previzibil.
Legea 219/29.10.2020 creează dificultăți de interpretare, cu consecința încetinirii sau chiar a blocării procesului de restituire, Secretariatul CNCI nedispunând de un cadru legal pentru a verifica tranzacționarea dreptului de proprietate ulterior preluării abuzive de către stat, ci numai pentru a verifica dacă motivul care a determinat entitatea învestită de lege să formuleze propunere de acordare de despăgubiri se încadrează în situațiile care justifică acordarea de măsuri compensatorii prin puncte.
Din această perspectivă, s-a solicitat constatarea neconstituționalității Legii nr. 219/29.10.2020 în ansamblul său, deoarece nu respectă dispozițiile art. I alin. 3 și alin. 5 din Constituția României. S-a susținut că Legea nr. 219/2020 nu răspunde exigențelor instituite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care impun normelor să conducă la o căt mai mare stabilitate și eficiență legislativă, să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratele internaționale la care România este parte , precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Art. 21 alin. 6 din Legea 165/2014, în forma modificată prin Legea nr. 219/2020, nu întrunește cerințele de claritate și predictibilitate, proprii tehnicii de redactare a actelor normative.
În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a mai susținut că, prin Decizia nr.30/2020 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, după încheierea unei convenții prin care fostul proprietari sau moștenitorii acestuia au înstrăinat dreptul la despăgubire unor terțe persoane, părțile convin desființarea acestei convenții și repunerea lor în situația anterioară, dreptul la măsuri reparatorii al cesionarului nu subzistă, în acest caz dreptul la măsuri reparatorii în echivalent revenind în patrimoniul înstrăinătorului. În această situație, nu se cunoaște grila la care poate recurge pentru calcularea punctelor acordate în compensare, având în vedere dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 30/2020, ceea ce conferă reglementării Legii nr. 219/2020 un caracter echivoc.
S-a mai susținut că noua reglementare nu ține cont nici de dispozițiile Codului Civil referitoare la transmisiunea și transformarea obligațiilor, cu precădere de cele care reglementează efectele cesiunii de creanță în general, în virtutea cărora cesionarul poate pretinde ceea ce primește, în mod normal, cesionarul, cu particularitatea că, în materia măsurilor compensatorii, se dobândește un drept plafonat, potrivit art. 24 din Legea nr. 65/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste motive, s-a învederat că Legea nr. 219/2020 este contrară art. 1 alin (3) și (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin.(1), art. 21 alin. (2), art. 44 alin.(2) și art. 53 alin. (2) din Constituție, ceea ce afectează, în mod implicit, principiul securității raporturilor juridice, dimensiune inerentă a statului de drept, iar, pe de altă parte, afectează grav dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite la despăgubiri, consacrat la art. 44 din Constituția României și consfințit de art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La 12.03.2021 apelanții au depus răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimată si respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
In ceea ce priveste cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 referitoare la sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I din Legea 219/2020, cererea de sesizare formulată de intimata pârâtă urmând a fi respinsă.
Astfel, potrivit textului legal, pentru invocarea unei excepții de neconstituționalitate trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența pe rolul instanțelor a unui proces, calitatea de parte în proces a celui ce ridică excepția, legătura dintre textul a cărui neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei, neconstatarea anterioară a neconstituționalității aceluiași text de lege, textul a cărei neconstituționalitate se invocă să fie în vigoare.
În speță, nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 29 din legea 47/1992, în sensul că excepția a fost ridicată în fața instanței de apel cu privire la texte de lege care nu au incidență în cauză și nu pot fi avute în vedere la soluționarea cererii cu care tribunalul a fost investit.
Prima instanță a fost sesizată de reclamanti cu o cerere în materia aplicării Legii 165/2013, solicitându-se anularea unei decizii de invalidare emisă de CNCI și obligarea autorității pârâte să valideze o suprafată de teren si constructii, respectiv recunoasterea dreptului acestora de a primi măsuri compensatorii cu privire la imobilul ce a fost expropriat în anul 1979 și care nu poate fi restituit în natură.
Așa cum rezultă din cuprinsul sentintei apelate, prima instanță nu a dispus cu privire la modalitatea de calcul a despăgubirilor.
În apelul declarat de reclamanti s-a criticat faptul că actiunea a fost gresit respinsă, dreptul de proprietate asupra imobilului fiind considerat dovedit atât din perspectiva aplicării prezumtiei instituite de art. 24 din legea 10/2001, cât si a înscrisurilor depuse la dosar, fără nicio referire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru imobilul expropriat.
La rândul său, intimata pârâtă nu a formulat nicio apărare față de modul de evaluare a bunului, în conditiile în care sentinta nu cuprinde dispozitii în acest sens.
Asadar, prin apelul declarat în cauză instanta este chemată să stabilească doar dacă asupra imobilului se justifică un drept de proprietate de către reclamanti.
În atare situație, modalitatea efectivă de stabilire a despăgubirilor, calcularea punctelor care se acordă pentru imobilul în litigiu, nu constituie o chestiune litigioasă în speță, ceea ce face ca dispozițiile art. I din Legea 219 din 29 octombrie 2020 pentru modificarea Legii 165/2013 să nu fie aplicabile.
Intimata-pârâtă a susținut că sunt neconstituționale dispozițiile art. I din Legea 219/2020 prin care s-a modificat art. 21 alin. 6 din Legea 165/2013, cu referire la evaluarea imobilului, fiind pusă în discuție constituționalitatea textului legal care stabilește că foștii proprietari sau moștenitorii acestora beneficiază de un anumit cuantum al punctelor compensatorii. Întrucât legea 219/2020 nu a dispus cu privire la îndeplinirea de către CNCI a atribuției de validare/invalidare a măsurilor de acordare a despăgubirilor sau cu privire la cauzele pentru care pot fi invalidate aceste măsuri, ci a modificat Legea 165/2013 în ce privește evaluarea imobilelor și a titlurilor emise, este evident că legea a cărei neconstituționalitate se invocă în speță nu are legătură cu soluționarea cauzei de față.
Dispozițiile art. 29 din Legea 47/1992 obligă instanța de judecată să sesizeze Curtea Constituțională atunci când textele legale a căror neconstituționalitate se invocă au aplicare directă în speță. În lipsa acestei legături, excepția de neconstituționalitate este irelevantă și va fi respinsă ca inadmisibilă.
Soluția se impune pentru că, în lipsa pertinenței excepției de neconstituționalitate s-ar eluda dispoziția constituțională care impune ridicarea excepției de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în fața instanțelor judecătorești, în cadrul unui proces pendinte.
Or, rațiunea instituirii acestui tip de control al constituționalității nu se justifică decât în situația în care problema incidentă de constituționalitate are un caracter serios, este realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.
Apreciind că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 ca dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu modul de soluționare a cauzei, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I din Legea 219/2020.
In mod corespunzător va fi respinsă si cererea de suspendare a judecătii, în conditiile în care nu se identifică o legătură indisolubilă între solutionarea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale si cauza pendinte.
In ceea ce priveste apelul declarat de reclamanti, Curtea constată că este fondat.
In speță, nu s-a contestat faptul că imobilul situat în C______, ______________________, compus din teren în suprafață de 260 mp și construcție a fost expropriat potrivit Decretului 78/1979 de la autorul reclamantilor, U________ I__, invalidarea dispoziției _____/20.06.2006, emisă de Primarul Mun. C______ fiind dispusă pentru faptul că apelantele reclamante nu au dovedit existenta dreptului de proprietate asupra terenului notificat în patrimoniul autorului lor, respectiv că în lipsa înscrisurilor prevăzute de lege nu ar fi aplicabile dispozitiile art. 24 din Legea 10/2001.
Contrar celor retinute de judecătorul fondului, decizia de invalidare a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor legale incidente în cauză.
Potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat “chitanță”, la data de 16 martie 1967 autorul U________ I__ a cumpărat un teren în suprafață de 260 mp , teren viran loc de casă, situat în C______, _____________________, cartier 14, pentru pretul de 3900 lei.
Pe terenul ce a format obiectul acestei convenții autorul a edificat o casă de locuit si anexe, dovadă fiind nu doar fisa imobilului cu schiță ci si procesul verbal de evaluare din data de 48/CU/25 mai 1979, potrivit căruia construcțiile au fost edificate în anii 1967, 1968, autorul fiind menționat ca proprietar.
Prin procesul verbal din 11.07.1979, întocmit în baza anexei 2, poz 102 si a Decretului 78/1979, se atestă trecerea imobilului din C______, Craiovești nr. 16, compus din teren în suprafață de 260 mp si construcții, de la U________ I__, “fost proprietar”, în administrarea IJGCL D___, respectiv că locatarii imobilului devenind chiriași.
In tabelul nominal cu cetățenii cărora urmează să li se plătească despăgubiri pentru terenurile si construcțiile expropriate în baza Decretului 78/1979, la poz.99 figurează autorul U________ I__, bunurile preluate fiind evaluate astfel: 585 lei terenul, 9954 lei construcțiile, în total suma de _____ lei.
Potrivit statului de plată a despăgubirilor pentru proprietari conform Decretului 78/1979, întocmit de IJGCI D___, în care apar menționați autorul U________ I__ si soția acestuia, D________ D____, plata acestor despăgubiri s-a făcut la data de 4.11.1979, statul de plată fiind semnat pentru primirea acestei sume.
Cum autorul reclamantelor apare menționat ca proprietar al imobilului expropriat în actele de preluare a imobilului în proprietatea statului, în favoarea acestuia acționează prezumția legală relativă a dreptului de proprietate instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 24 al. 1 din legea 10/2001 în absența unor probe contrare, existenta și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Alin. 2 al textului prevede că în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Aceasta înseamnă că deși apelantele reclamante nu au fost în măsură să prezinte un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, pentru a li se aplica dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 în privința dovedirii dreptului de proprietate, acestea sunt scutite de obligatia de a prezenta orice altă dovadă întrucât autorul lor apare menționat în actele de preluare întocmite de stat. Prin raportare la considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr. 62/18.09.2017 prezumția instituită de art.24 din legea 10/2001 acționează în favoarea acestora independent de depunerea negațiilor prevăzute de art. 24.2 din H.G. nr. 250/2007.
Așadar, revine părții adverse sarcina de a proba că, în pofida actului de preluare a imobilului de către stat, care indică drept proprietar pe autorul reclamantelor, bunul se afla în realitate în patrimoniul altei persoane decât cea pe numele căreia s-a făcut preluarea.
Susținerea intimatei pârâte potrivit căreia răsturnarea prezumției revine beneficiarului acesteia, ignoră nu doar regimul juridic al prezumției legale relative astfel cum apare reglementat de art. 328 al 1 C.proc.civ ( 1202 C.civil 1864), ci si împrejurarea că disp. art. 23 si art. 24 reglementează mijloace de probă diferite în privința dreptului de proprietate si anume înscrisurile și prezumția.
Toate acestea impun concluzia că dispozitiile legale arătate au fost gresit interpretate de către judecătorul fondului, dovada dreptului de proprietate rezultând din actele de preluare întocmite de stat. Apelantele reclamante nu au obligatia de a dovedi prin acte translative de proprietate modul în care terenul a intrat în patrimoniul autorului lor, întinderea suprafeței de teren cu privire la care a existat acest drept, dreptul de proprietate asupra constructiilor edificate pe teren.
Există norme derogatorii de la regimul probațiunii în materia drepturilor reale imobiliare, în aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr.10/2001 fiind suficientă prezumția de proprietate. Or, așa cum rezultă din decizia ICCJ antefererită, paragrafele 63 si 64 ale deciziei, în condițiile în care s-a făcut dovada preluării imobilului de la autorul reclamantelor, autoritățile vremii considerându-l proprietar la acea dată, este firesc ca măsurile reparatorii să fie acordate moștenitorilor acestuia potrivit art. 4 al 2 din legea 10/2001, operând astfel repunerea în situația avută anterior actului de preluare abuzivă.
Neacordarea măsurilor reparatorii este permisă numai în măsura în care intimata pârâtă dovedește apartenența bunului în patrimoniul altei persoane decât cea menționată în actul de preluare, ceea ce înseamnă răsturnarea prezumției relative de proprietate, situație ce nu se identifică în cauză.
Așadar, apelantele reclamante sunt îndreptățite la măsuri compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în C______, ______________________, compus din construcție demolată si teren în suprafață de 260 mp, ocupat de ____________________ si utilități, astfel cum rezultă din procesele verbale 3045/10.01.2019, _____/27.07.2004, întocmite de Primăria C______, pentru care s-a formulat notificarea nr.1371/N/2001, în condițiile Legii 165/2013.
Întrucât autorul si soția acestuia, au primit, ca efect al exproprierii, despăgubiri în cuantum de _____ lei pentru construcțiile si terenul din Craiovești nr. 16, urmează ca pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la stabilirea de măsuri compensatorii să aibă în vedere si acest aspect, cu respectarea prevederilor legii 165/2013.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C.proc.civ. va fi admis apelul declarat de apelantele-reclamante, schimbată sentința civilă nr. 636 de la 18 Noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul D___, Secția I Civilă, în dosarul nr. ____________, în sensul admiterii
contestației .
Va fi anulată decizia de invalidare nr._____/02.07.2019, privind invalidarea dispoziției _____/20.06.2006, emisă de Primarul Mun. C______, cu consecința obligării pârâtei la validarea dispoziției _____/20.06.2006, emisă de Primarul Mun. C______ și la stabilirea de măsuri compensatorii pentru reclamanți cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură, situat în C______, ______________________, compus din teren în suprafață de 260 mp și construcție demolată, pentru care s-a formulat notificarea nr.1371/N/2001 în condițiile Legii 165/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de intimata-pârâtă Autoritatea Națională A_____ A__________ Proprietăților – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I din Legea 219/29.10.2020, formulată de intimata-pârâtă A__________ A________ A_____ A__________ Proprietăților- Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca fiind inadmisibilă.
Admite apelul declarat de apelantele-reclamante Bucătea B____ B______, D________ D____ și C____ C___, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C____ O___-R______, cu sediul în București, ______________________. 3, etaj 7, biroul 9A, împotriva sentinței civile nr. 636 de la 18 Noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul D___, Secția I Civilă, în dosarul nr. ____________, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A__________ A________ A_____ A__________ Proprietăților- Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, având ca obiect Legea nr. 10/2001 Legea nr. 165/2013.
Schimbă sentința civilă nr. 636 de la 18 Noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul D___, Secția I Civilă, în dosarul nr. ____________.
Admite contestația formulată de reclamantele B______ B____ B______, D________ D____ și C____ C___, în contradictoriu cu pârâta A__________ A________ A_____ A__________ Proprietăților- Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Anulează decizia de invalidare nr._____/02.07.2019, privind invalidarea dispoziției _____/20.06.2006, emisă de Primarul Mun. C______.
Obligă pârâta A__________ A________ A_____ A__________ Proprietăților- Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, la validarea dispoziției _____/20.06.2006, emisă de Primarul Mun. C______ și la stabilirea de măsuri compensatorii pentru reclamanți cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură, situat în C______, ______________________, compus din teren în suprafață de 260 mp și construcție demolată, pentru care s-a formulat notificarea nr.1371/N/2001 în condițiile Legii 165/2013.
Definitivă cu privire la soluția dată apelului și cererii de suspendare.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare la I.C.C.J., recurs ce se va depune la sediul Curții de Apel C______ în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Pronunțată azi, 18.03.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.
Președinte,
E_____ B_______ Judecător,
L____ M______ L_______
Grefier,
E____ O______

By Avocat Oana Roberta Crețu